Victor Pițurcă a prins gustul victoriei: Din meciurile cu Olanda și Turcia vreau șase puncte

Victor Pițurcă a prins gustul victoriei: Din meciurile cu Olanda și Turcia vreau șase puncte

Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, marți, că reprezentativa României și-a îndeplinit obiectivul pentru cele două partide, cu Andorra și Estonia, obținând șase puncte, iar pentru „dubla” cu Turcia și Olanda din octombrie își dorește maximum de puncte.

„Am reușit ce ne-am propus. Până la urmă s-a terminat foarte bine, scorul e confortabil, deși golul trei a venit foarte târziu. Poate și oboseala a făcut să marcăm al treilea gol târziu, dar eu sunt mulțumit. La fel ca și după meciul cu Estonia le dau 10 plus băieților mei. Nu am cum să le dau altă notă. Jocul a fost bun. Ne-au interesat punctele. Avem speranțe că putem câștiga și cu Turcia și Olanda”, a spus Pițurcă.

Victor Pițurcă a afirmat că deși își dorește șase puncte în meciurile cu Turcia și Olanda, s-ar mulțumi și cu trei. „Pentru noi era foarte bine să nu câștige turcii, așa ne așteaptă un meci teribil la Istanbul. E foarte bine că Olanda a bătut în Ungaria. Eu îmi propun șase puncte în aceste două meciuri. Dacă o să câștigăm trei tot e bine, iar dacă vor fi doar două, iarăși e foarte bine. Am spus-o și o mai repet, suntem outsideri în aceste două meciuri. Ăsta este adevărul, suntem sub valoarea lor, chiar dacă nouă românilor ne place să ne dăm mari”, a completat Pițurcă.

Selecționerul s-a declarat supărat de accidentările lui Bogdan Lobonț și Ciprian Marica. „Din păcate avem doi jucători importanți accidentați, Lobonț și Marica. Sper să nu aibă nimic grav. Mâine vom afla exact diagnosticul”, a adăugat Pițurcă.

Întrebat de ce echipa României a avut destul de târziu ocazii împotriva Andorrei, Pițurcă a răspuns: „Se poate întâmpla să nu ai ocazii. Ce, suntem Olanda? Nu, noi nu suntem Olanda. Credeți că e așa simplu? Fotbalul nu e așa de ușor în fața unor echipe mai slab cotate din punct de vedere valoric. E greu să joci atunci când nu ești concentrat și nu ești conectat la ce se întâmplă pe teren”.

Deși i-a plăcut atmosfera din tribune, Pițurcă s-a arătat deranjat că mijlocașul Cristian Tănase a fost huiduit de fani. „Mi-a plăcut atmosfera din tribune, nu și faptul că anumiți jucători au fost luați în colimator de suporteri. Fanii trebuie să înțeleagă faptul că și jucătorii sunt oameni. Am vorbit cu Tănase, era marcat de faptul că a fost fluierat, dar asta e situația. Și noi după ce am câștigat Cupa Campionilor cu Steaua eram apostofați atunci când nu prindeam o zi bună. Lumea, și eu, aștept mult mai mult de la Tănase, dar îl înțeleg, pentru că la rândul meu am trecut prin astfel de momente. Oricum nu numai el nu a jucat la turație maximă azi, au fost mai mulți jucători”, a menționat Pițurcă.

Victor Pițurcă a mai spus că se va baza pe serviciile atacantului Adrian Mutu dacă acesta va fi în formă. „Dacă e într-o formă fizică optimă ne poate ajuta în următoarea dublă cu Turcia și Olanda. Dacă va fi titular la Ajaccio, probabil vom putea conta pe el. Cum să nu mă gândesc la un jucător ca Mutu?”, a conchis Pițurcă.

Echipa națională a României a învins, marți, pe Arena Națională, cu scorul de 4-0 (2-0), reprezentativa Andorrei, în cel de-al doilea meci susținut în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Golurile partidei au fost marcat de Torje ’29, Lazăr ’44, Gomes ’90+1 autogol și Maxim 90+3.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Ed Sheeran și „Thor”, cuceriți de bucătăria românească. Un fel de mâncare le-a plăcut...
WOW! Cum arată Gabriela Szabó la 20 de ani de când s-a retras din sport....
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Decizii de recalculare a pensiilor blocate la poștă în toată țara. „Pur și simplu ne...
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
Ce a pățit o româncă după ce a păcălit un pensionar din Spania cu aproape...
Regina lui Salam, mega-mulată și super-dotată! Roxana Dobre, ieșire-fulger pe Nordului cu…
Zile libere 2025. Mai multe minivacanțe pentru angajații din România
Preţul cerut lui Valentin pentru o chirie la Piaţa Muncii. "Mobila pusă la întâmplare, televizorul...
"O tragedie, păcat". Și-a ucis unchiul pentru a o salva! Un tânăr din Mehedinți riscă...
Ce riscă pensionarii care au trecut de 2.000 de lei! Premierul Marcel Ciolacu a făcut...
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
E adevărat că scapi de amendă dacă faci rovinieta în aceeași zi? Răspunsul CNAIR
Lovitură de proporţii pentru Uber: Gigantul a fost amendat cu 324 mil. dolari
Este CLAR: DOVADA că egiptenii antici comunicau cu extratereștrii!
Elena Udrea e despărțită de Adrian Alexandrov. Ce a făcut tatăl fiicei sale (FOTO)
Scăpați de mirosul urât al pantofilor. Cele mai rapide soluții
Cât costa să închiriezi vilele din Thailanda în care s-a filmat Insula Iubirii. Prețul este...
VIDEO Accident mortal pe DN 2, între un autobuz și două mașini! A fost activat...
VIDEO Cum a reușit Monica Pop să slăbească 37 de kilograme: „9 zile nu am...
Decizia devastatoare luată de instanţă în cazul crimei din DOLJ. Ce se va întâmpla cu...
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Bubulino, aici am făcut noi prima oară dragoste. Mai ții minte?
Urme de dinozauri identice, descoperite pe maluri opuse ale Oceanului Atlantic